Nedreptatea în sistemul şcolar loveşte din nou prin discriminarea şi încǎlcarea egalitǎţii de şanse a elevilor înscrişi în clasele pregǎtitoare A şi F ale Școlii Gimnaziale “Lucian Blaga” Baia Mare, cea mai mare unitate de învǎţǎmânt gimnazial cu predare în limba românǎ din judeţul Maramureş.
În fapt, pǎrinţii elevilor din clasele pregǎtitoare A şi F s-au trezit în data de 11 august 2021 cu un anunţ pe site-ul şcolii “În atenția părinților elevilor înscriși la clasele pregătitoare A și F, în anul școlar 2021- 2022” prin care conducerea Școlii Gimnaziale “Lucian Blaga” Baia Mare a decis faptul că, datorită lipsei spațiului pentru desfășurarea activităților școlare, elevii celor două clase își vor desfășura cursurile la Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale”, cu sediul în Baia Mare, B-dul Traian nr. 26 A, jud. Maramureș”, fǎrǎ a exista vreo altǎ explicaţie, indicarea temeiului şi/ sau a procedurii urmate, a persoanelor semnatare (Conducerea Scolii nu poate fi consideratǎ ca indicând persoana decidentǎ).
Cu discriminare şi încǎlcare a egalitǎţii de şanse la educaţie, 52 de copii dintre cei 156 înscrişi în clasele pregǎtitoare au fost efectiv expulzaţi din şcoalǎ, fǎrǎ a exista un temei legal al acestei așa-zise relocǎri şi cu grava încǎlcare a legii. Probabil cǎ aceastǎ mǎsurǎ discriminatorie are la bazǎ tocmai încercarea Conducerii de a-și acoperi urmele şi încǎlcarea legii, precum şi faptul cǎ nu s-a solicitat suplimentarea cu douǎ posturi de învǎţǎtor, aşa cum ar fi fost legal şi etic.
Cum s-a ajuns aici? Prin existenţa în posturi de conducere a unor persoane care nu cunosc legea şi nu au nici cel mai mic proces de conştiinţǎ cu privire la discriminarea unor suflete nevinovate. De ce tocmai cele douǎ clase la care s-a omis sǎ solicite învǎţǎtor trebuie sa plece pentru cǎ aşa a decis un director? Pentru a acoperi gravele încǎlcǎri ale legii şi a pune gunoiul sub preş!
Astfel, în mod vǎdit nejustificat, Inspectoratul Scolar Maramureş a aprobat un numǎr de 4 clase pregǎtitoare a câte 22 elevi fiecare, cu o clasǎ mai puţin decât ceea ce s-a solicitat iniţial.
Având în vedere circumscripţia mare a Scolii (aşa cum am precizat anterior, este cea mai mare şcoalǎ din judeţ), numǎr final al elevilor înscrişi în clasa pregǎtitoare a fost de 156.
Cei 156 de copii au fost împǎrţiţi în ordine alfabeticǎ şi cu respectarea egalitǎţii de gen în 6 formaţiuni a câte 26 de copii fiecare (deşi numǎrul maxim admis în condiţii excepţionale este de 25 copii/clasǎ).
În acest context, la data de 15.06.2021 a avut loc şedinţa publicǎ de repartizare a învǎţǎtorilor la formaţiunile de studiu constituite la clasa pregǎtitoare şi alegerea literei clasei prin tragere la sorţi. Cu ocazia şedinţei, pǎrinţii au aflat cu uimire cǎ la nivelul Scolii existǎ doar 4 (patru) învǎţǎtori primari şi douǎ clase nu vor avea încǎ alocat învǎţǎtor – conform tragerii la sorţi, cele douǎ clase fǎrǎ învǎţǎtor sunt A şi F. Precizǎm cǎ obiectul tragerii la sorţi a fost alocarea literelor şi învǎtǎtorilor, aşa cum rezultǎ din însǎşi invitaţia postatǎ de Scoalǎ pe pagina de facebook, fǎrǎ a se discuta lipsa de spaţiu pentru 2 dintre cele 6 clase sau eventuala „relocare” a 2 dintre clase.
Faţǎ de aceastǎ situaţie, pǎrinţii au fost convinşi cǎ ulterior examenului de titularizare din luna august 2021, vor fi anunţaţi cu privire la cele 2 persoane ce vor fi învǎţǎtori primari la clase A şi F.
În loc sǎ afle numele învǎţǎtorilor, pǎrinţii au aflat cu uimire cǎ dna directoare Gherheş Mihaela a decis de la sine putere sǎ reloce aceste douǎ clase la o distanţǎ mare de locuinţa copiilor şi într-o zonǎ periculoasǎ a oraşului deoarece aşa ar fi primit indicaţii de la ISJ. Bineînţeles, ISJ neagǎ vreo implicare şi pune decizia abuzivǎ şi nelegalǎ în sarcina Scolii.
Având în vedere cǎ am constatat cǎ aceastǎ situaţie este creatǎ cu încǎlcarea deosebitǎ de gravǎ a prevederilor legale incidente în materie şi faptul cǎ elevii înscrişi în clasele pregǎtitoare sunt discriminaţi, precum şi faptul cǎ acestǎ „Conducere a Scolii” nu are niciun interes în a intra în legalitate şi a respecta legalitatea de şanse a copiilor noştri, pǎrinţii au înţeles sǎ formuleze contestaţie cu privire la mǎsura abuzivǎ, discriminatorie şi ilegalǎ a „relocǎrii” elevilor, contestaţie înregistratǎ de cǎtre Scoalǎ sub nr. 2047/17.08.2021 şi de cǎtre ISJ Maramureş sub nr. 5119/17.08.2021, precum şi sesizare la Ministerul Educaţiei.
În ceea ce priveşte pretinsa lipsǎ a spaţiului, facem urmǎtoarele precizǎri:
- la momentul la care s-a solicitat aprobarea a 5 clase pregǎtitoare era necesarǎ doar suplimentarea cu o normǎ de invǎţǎtor, nefiind necesarǎ suplimentarea spaţiului, neexistând nicio schimbare a numǎrului de clase sau a spaţiului de la acel moment şi pânǎ în prezent;
- în cadrul şcolii toate cursurile, inclusiv cele de gimnaziu, se desfǎşoarǎ dimineata, în ciuda faptului cǎ legea permite desfǎşurarea de cursuri dupǎ-amiaza, iar aceastǎ soluţie este aplicatǎ cu succes la alte unitǎţi de învǎţǎmânt (spre exemplu, Scoala Nicolae Iorga sau Colegiul Naţional Gheorghe Sincai Baia Mare. Mai mult, aceastǎ soluţie a fost şi avizatǎ de cǎtre Ministerul Educaţiei la momentul la care Scoala a intrat în proces de reabilitare.
Totodatǎ, în ceea ce priveşte Anunţul, acesta nu are nicio bazǎ legalǎ (nici mǎcar nu are la bazǎ o hotǎrâre a Consiliului de administraţie al Scolii, ci doar decizia discreţionarǎ a Conducerii Scolii, oricare ar fi aceea), constituie un act de vǎditǎ discriminare a elevilor înscrişi în clasele pregǎtitoare A şi F şi reprezintǎ o încǎlcare flagrantǎ a legislaţiei speciale în domeniu.
Or, în România dreptul la educație este un drept fundamental consacrat prin art. 32 din Constituție, precum şi la nivel internațional, prin Convenția cu privire la drepturile copilului care se axează pe 4 principii fundamentale: nediscriminarea (art. 2), interesul superior al copilului (art.3), viața, supraviețuirea și dezvoltarea copilului (art. 6), respectarea opiniilor copilului (art. 12).
Şi atunci nu putem sǎ nu ne întrebǎm pânǎ când vom mai suporta abuzurile unor directori numiţi politic şi care cred cǎ pot hotǎrî dupǎ bunul plac cu privire la copii şi viitorul acestora, fǎrǎ a respecta niciun principiu şi niciun text de lege. Oare unii copii sunt mai speciali decât alții?
Colectivul părinților claselor pregătitoare A și F