Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a primit Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență pentru prelungirea măsurii de carantină zonală pentru comuna Giulești cu localitățile aparținătoare Giulești, Berbești, Ferești și Mănăstirea, pentru o perioadă de 7 zile, a declarat subprefectul Rudolf Stauder.
Măsurile și responsabilitățile instituite sunt cele stabilite anterior și prevăd următoarele:
🛑Se interzice intrarea/ieșirea din comuna Giulești, cu localitățile aparținătoare Giulești, Berbești, Ferești și Mănăstirea prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice de pe drumurile naționale, județene, comunale și forestiere.
🛑Se interzice circulația și staționarea în spații publice a persoanelor cu excepția motivelor bine justificate, pe baza declarației pe propria răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.
‼️Se instituie următoarele măsuri obligatorii pentru toate persoanele care se află permanent sau tranzitează zona carantinată zonal:
‼️Identificarea tuturor persoanelor cu domiciliul, reședința ori adresa declarată în zona menționată la art. 1 alin. (2) și introducerea acestora în bazele de date dedicate;
‼️Limitarea la maximum a deplasării persoanelor și monitorizarea permanentă a respectării acestei măsuri. Ieșirea persoanelor din locuință este permisă doar pe bază de declarație pe propria răspundere, legitimație de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, după caz;
🛑În intervalul orar 5,00-20,00, în interiorul comunei Giulești, cu localitățile aparținătoare Giulești, Berbești, Ferești și Mănăstirea se interzice circulația tuturor persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, cu următoarele excepții:
deplasarea persoanelor vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19;
deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;
deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor, precum și de bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;
deplasările scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activități sportive de echipă), precum și pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
deplasarea în scopul donării de sânge/plasmă la centrele de transfuzie sangvină;
deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
deplasarea pentru realizarea de activități agricole;
deplasarea producătorilor agricoli pentru comercializarea de produse agroalimentare;
îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate;
participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;
eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi prevăzute de lege;
alte motive justificate, precum: îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie; îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;
participarea la activități religioase;
deplasări ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu trenul, avionul, autocare sau alte mijloace de transport persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau oricare altă modalitate de achitare a călătoriei;
deplasări ale persoanelor pentru vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2;
🟢În/Din zona carantinată zonal este permisă intrarea/ieșirea pentru:
transportul de marfă, indiferent de natura acestuia, al materiilor prime și resurselor necesare desfășurării activităților economice în localitatea carantinată, precum și aprovizionarea populației;
persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitare, veterinare, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciare, serviciilor de utilitate publică, agriculturii, alimentației publice, comunicațiilor și transporturilor;
persoanele care locuiesc în zona carantinată și desfășoară activitatea profesională în afara zonei carantinate;
persoanele care realizează activități agricole sau pentru comercializarea de produse agroalimentare;
deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau a unei persoane aflate în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;
deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, urgențe medicale
deplasarea la cursurile unităților de învățământ
➡️Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
➡️Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
➡️Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
🟢Se permite tranzitarea comunei Giulești, cu localitățile aparținătoare Giulești, Berbești, Ferești și Mănăstirea, județul Maramureș pentru cetățenii care nu au domiciliul pe raza acesteia, fiind interzisă oprirea/staționarea în localitate.
🟢Se oficiază evenimentele de stare civilă cu prezența a maxim 8 persoane în interiorul clădirii, iar în exterior cu participarea a maxim 20 persoane, cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin Ordinul comun al Ministrului sănătății și al Ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
🛑Se interzice circulația persoanelor în grupuri mai mari de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii și formarea unor asemenea grupuri.
🛑Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.
🛑Se interzic următoarele activități:
organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc.) în spații închise și deschise;
organizarea de evenimente și/sau activități private pentru copii în spații închise, cum ar fi locuri de joacă, spații de tip after-school etc.;
activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, inclusiv al teraselor, în interiorul și exteriorul clădirilor (se pot comercializa produse alimentare în regim catering – livrare la domiciliu);
activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, indiferent de locațiile amplasate – cu excepția celor care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri și lozuri, conform adresei INSP nr. 19941/2020 și a Hotărârii CNSU nr. 60/2020;
activitatea cu publicul a structurilor de primire turistice, cu excepția cazării persoanelor care efectuează deplasări în interes profesional;
organizarea și desfășurarea activităților de tipul spectacolelor și/sau concertelor;
organizarea și desfășurarea activităților culturale, științifice, artistice sau de divertisment în spații închise sau deschise;
toate activitățile și competițiile sportive, individuale sau colective, care se desfășoară în spații închise sau deschise, cu excepția celor organizate sub egida federațiilor de specialitate;
activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare.
‼️Se limitează programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare și nealimentare până la ora 18,00, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de distribuție carburant care vor avea program nonstop.
‼️Se limitează numărul de persoane în incinta magazinelor la maximum 50% din capacitate, cu respectarea normelor de distanțare fizică, cu asigurarea pentru clienți a unei suprafețe de 4 mp (din suprafața utilă a magazinului) și cu păstrarea distanței de 2 m între persoane.
🟢Operatorii economici publici și privați care desfășoară activități de transport persoane și care tranzitează zona carantinată vor putea efectua opriri în stațiile proprii pentru urcarea sau coborârea călătorilor. Activitatea acestora se va desfășura prin ocuparea a 50% din locurile existente pe scaun în fiecare vehicul și cu respectarea normelor de protecție sanitară stabilite în perioadă stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2, în următoarele condiții:
Administratorii vor dezinfecta mijloacele de transport după fiecare cursă efectuată;
Pasagerii vor purta masca de protecție pe tot parcursul călătoriei;
Numărul de pasageri permis în fiecare mijloc de transport va fi egal cu jumătate din numărul locurilor de pe scaun existente în fiecare mijloc de transport;
Se va respecta circuitul de urcare/coborâre în mijlocul de transport. Accesul pasagerilor se va realiza pe ușa din față, iar coborârea pe ușa din spate.
🟢Cursurile unităților de învățământ se vor desfășura în conformitate cu prevederile Ordinului comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății nr. 5.338/1.082 din 01.10.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2, în funcție de cazurile confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2.
‼️Alte măsuri pentru prevenirea și limitarea infecției cu virusul SARS-CoV-2, respectiv soluționarea unor probleme deosebite vor fi stabilite prin Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, a mai spus subprefectul de Maramureș.