ACTUALIZARE IPJ MARAMURES:
Polițiștii efectuează cercetări pentru soluționarea unui accident de circulație produs pe D.J. 171, în localitatea Suciu de Jos.Din primele date a reieșit faptul că în urma impactului dintre un autoturism și o căruță, un minor a decedat și alte persoane au fost transportate la spital ca urmare a leziunilor suferite.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice, în timp ce în cazul conducătorului atelajului testarea a indicat valoarea de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.Se continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a producerii incidentului.
În această seară, prin SNUAU 112, pompierii au fost alertați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Rogoz.
Potrivit ISU Maramures in evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și o căruță, în care se aflau șapte persoane.Pentru gestionarea situației au fost alocate numeroase echipaje medicale:un echipaj de prim ajutor SMURD; un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă;o autospecială de transport persoane și victime multiple; 2 ambulanțe ale Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș.
Toate cele nouă persoane implicate au fost evaluate medical la fața locului. Echipajele medicale au transportat la spital 4 copii, cu vârste cuprinse între 3 săptămâni și 6 ani, dar și un adult.

