O delegație din Roma, capitala Italiei, se va afla în perioada 18 – 21 martie 2022 la Sighetu Marmației. Aceasta va fi condusă de preotul iezuit Massimo Nevola, Președinte al Asociației Il Quadrifoglio și Cetățean de onoare a Municipiului Sighetu Marmației, însoțit de Directorul Institutului Național pentru Boli Infecțioase “Lazzaro Spallanzani” din Roma, Dr. Francesco Vaia, de Consilierul pe probleme de sănătate a Regiunii Lazio, Alessio D’Amato și de jurnalistul italian Giulio Notturni.
Scopul principal al vizitei este acela de a încheia un parteneriat între Spitalul Municipal Sighetu Marmației și Institutul Național pentru Boli Infecțioase“Lazzaro Spallanzani”, acesta din urmă oferind sprijin spitalului sighetean în gestionarea situației refugiaților din Ucraina.
Mâine, 19 martie, primarul Vasile Moldovan va avea o întâlnire cu reprezentanții celor două unități spitalicești, respectiv a membrilor delegației italiene, ce va fi urmată de vizitarea secțiilor Spitalului Sighet.