Turismul din judeţul Maramureş este afectat de starea de război din Ucraina, turiştii români evitând să facă rezervări pentru vacanţa de Paşti. În Vișeu de Sus de exemplu, peste 90% din rezervările de Paști au fost amânate sau anulate din cauza fricii generate de războiul din țara vecină, având în vedere faptul că localitatea Vișeu de Sus are peste 35 de km de graniță comună cu Ucraina.
Potrivit primarului Vasile Coman, proprietarii de pensiuni și hoteluri depun sesizări la primărie și cer sprijin autorităților locale. În acest sens, edilul a înaintat un memoriu către Guvernul României, solicitând un plan de măsuri urgente care să vină în sprijinul turismului și al activității din domeniul Horeca.
La nivelul orașului Vișeu de Sus există în prezent un număr total de 152 de unități de cazare, 59 dintre acestea fiind clasificate, iar restul în curs de clasificare, însumând peste 1.500 de locuri de cazare disponibile.
Pe de altă parte, zilele trecute, în cadrul conferinței „Turism cu Optimism”, organizată de Alianţa pentru Turism, prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat că România are „toate” garanţiile de siguranţă şi securitate astfel încât să poată să desfăşoare o activitate de turism care să fie în beneficiul tuturor.