În contextul crizei alimentare despre care avertizează specialiștii, sprijinirea fermierilor români este esențială, spune senatorul maramureșean, Sorin Vlașin, care anunță că săptămâna trecută, Guvernul a adoptat două noi măsuri importante în domeniul agriculturii.
Prima se referă la sprijinul pentru cultivatorii de struguri de masă. Este vorba despre un program în valoare de 15 milioane de lei, iar cererile de înscriere pot fi depuse până la data de 15 iulie.
A doua măsură, extrem de importantă vizează sprijinul cultivatorilor de cartofi. Acest program va avea continuitate și în 2023, deoarece în Planul Național Strategic este cuprinsă o măsură dedicată cultivatorilor de cartofi, cu alocare de 50 de milioane de euro, astfel încât să se poată construi depozite pentru producția obținută în România.