Circa 19 milioane de puieţi forestieri vor fi plantaţi în campania de împădurire de primăvară, în perioada 15 martie – 15 aprilie, în cadrul evenimentului intitulat Luna Plantării Arborilor, informează Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva.
Acţiunile de împădurire se vor derula la nivelul direcţiilor silvice din întreaga ţară, inclusiv în județul Maramureș. Astfel, în campania de împăduriri din această primăvară, Romsilva va planta circa 19 milioane de puieţi forestieri, produşi în pepinierele silvice proprii, cu ajutorul cărora se vor regenera peste 10.000 de hectare de fond forestier de stat.
De asemenea, vor fi efectuate lucrări de completări pe 1.391 de hectare şi de refacere a plantaţiilor afectate de calamităţi pe alte 179 hectare.