Radarul amplasat pe vârful Igniş din Munţii Gutâi este singurul sistem radar din rețeaua națională care acoperă în totalitate atât arealul superior al bazinului de recepție al râului Tisa, pe teritoriile românesc, ucrainean și ungar, cât și partea superioară, de pe teritoriul ucrainean, a bazinului hidrografic al Prutului, informează specialiștii de la Apele Române Someș Tisa.
Raza sa de acţiune este de 230 de kilometri. Acest sistem de observare şi măsurare în timp real a parametrilor hidrometeorologici permite creşterea timpului de anticipare pentru elaborarea prognozelor meteorologice și hidrologice. Astfel, crește capacitatea de avertizare și, implicit, gradul de apărare a cetățenilor și a obiectivelor socio-economice la inundații.
În acest sens, un exemplu important este evenimentul petrecut în data de 23 iunie 2020. Măsurătorile efectuate de radar în timpul acestuia, referitoare la estimarea cantităților de precipitații înregistrate pe teritoriul ucrainean și la extinderea spațială pe care acestea s-au produs, au fost integrate în sistemul de monitorizare hidrometeorologică a bazinului hidrografic Tisa.
Astfel, toate aceste informații obținute au permis anticiparea formării unei viituri importante pe râul Tisa și gestionarea eficientă a situației de urgență generate de aceasta.
La acea dată, precipitațiile înregistrate pe teritoriul ucrainean au depășit, în mai puțin de o oră, 70 l/mp pe o suprafață mai mare de 100 de kilometri pătrați, ceea ce a generat viituri importante atât pe râul Tisa, cât și pe râul Prut. În timpul viiturii formate pe râul Tisa, la stația hidrometrică Valea Vișeului a fost depășită cota de pericol, aferentă codului roșu, cu 50 de centimetri.
În anul 2015, radarul a fost modernizat, prin trecerea la un sistem cu polarizare duală. De asemenea, în vara acestui an, radomul radarului Igniș a fost înlocuit.
sursă foto: Apele Române Someș Tisa