Autorităţile de frontieră din Ungaria au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, prin Punctul de Contact Artand-Borş, că în perioada următoare, pe teritoriul Ungariei, va fi restricţionată circulaţia autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone, din data de 01 noiembrie 2025, ora 09.00 (ora României) până în data de 02 noiembrie 2025, ora 23.00 (ora României).
Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că în data de 01 noiembrie este celebrată „Ziua Tuturor Sfinţilor”, declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare, iar în zilele de duminică, în mod uzual, circulația autovehiculelor de mare tonaj este restricționată.
În intervalul orar vizat, şoferii automarfarelor au obligaţia de a staţiona în parcările special amenajate, până la reluarea circulației pe drumurile publice din Ungaria.
Restricţiile nu se referă la autovehiculele care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, animale vii, produse alimentare perisabile sau supuse unui anumit regim de temperatură.
Precizăm faptul că în aceste intervale de timp, traficul de călători şi autoturisme se va desfăşura în condiţii normale.

