Vremea va fi și astăzi mai caldă decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil la deal și la munte, iar în zonele joase cerul va fi temporar noros și local, îndeosebi noaptea și dimineața, se va semnala ceață. Seara și noaptea local va ploua și burnița slab, iar în zona montană vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla în general slab, iar la munte slab la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 10 grade, iar cele minime între 0 și 3 grade.
CJSU recomandă conducătorilor auto să conducă preventiv, să își adapteze viteza în funcție de trafic și de condițiile meteorologice, să evite depășirile în zonele cu vizibilitate redusă. Este important să păstreze o distanța de siguranță între autovehicule, să folosească în mod corespunzător sistemele de iluminare, să evite frânările bruște și manevrele riscante. Evitați oprirea și staționarea pe partea carosabilă. Utilizați frâna de motor. Acordați o atenție deosebită la trecerile de pietoni!

