În prima zi din luna februarie, polițiștii maramureșeni au organizat mai multe acțiuni pe drumurile publice, pentru depistarea și scoaterea din trafic a celor care pot reprezenta pericole.
Astfel ieri dimineață, la ora 09:30, aparatura video – radar cu care acționau polițiștii pe b-dul Independenţei, din Baia Mare, a surprins un autoturism condus cu viteza de 99 km/h (+49). La volan a fost depistat un bărbat de 46 de ani, care emana halenă alcoolică. Testarea cu aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre de sânge.
•
În jurul orei 21:10, un echipaj din cadrul Poliției Sighetu Marmației au oprit pentru control un autovehicul condus pe DN 19, în localitatea Sarasău, cu viteza de 98 km/h în localitate. La volan a fost identificat un tânăr de 21 de ani, care are dreptul de a conduce suspendat până în 14.03.2026. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
•
După alte 10 minute, polițiștii din Baia Mare au observant în trafic un autoturism care circula pe b-dul Republicii, încălcând o regulă de circulație. La volan a fost identificat un bărbat de 54 de ani, care a fost testat cu aparatul etilotest. Valoarea indicată a fost de 0.76 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus ulterior la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge.
În toate cazurile polițiștii continuă cercetările în vederea dispunerii măsurilor legale.

