Joia viitoare ar putea fi prima zi de testare a elevilor în școli, a declarat ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, luni seara, la Digi24. Potrivit acestuia, s-au solicitat Ministerului Sănătăţii clarificări referitoare la procedura de lucru privind realizarea testelor de salivă pentru elevi și preșcolari.
„S-au semnat vineri contractele subsecvente după ce la începutul săptămânii trecute s-au semnat acordurile cadru din cele trei loturi. Contractele subsecvente sunt semnate. Cei care au câştigat licitaţia au la dispoziţie între 1 şi 5 zile pentru a depune scrisorile de garanţie bancară. Nu ai controlul dacă o să depună într-o zi sau în cinci zile. Dacă depun, spre exemplu, mâine, poimâine contractul începe să se execute. Termenul de livrare pentru lotul 1 este între 1 şi 5 zile. Deci le putem avea miercuri, joi, vineri, săptămâna viitoare luni. Așteptarea mea era să fie deja de mult. Acum mă aștept să fie la finalul acestei săptămâni, dar se poate fi foarte bine să fie la începutul săptămânii viitoare. Am auzit astăzi un expert în sănătate publică că testele trebuie făcute de personal medical și a continuat că în școlile românești nu există personal medical. Adică practic o persoană care susține testarea printr-o singură frază demontează testarea. Personal medical nu există în școli, am mizat pe înțelepciunea unei instrucțiuni pentru un protocol sanitar, iar Ministerul Educației nu își dă cu părerea pe un protocol sanitar”, a spus, la Digi24, ministrul Educației.
Citește continuarea pe digi24.ro