Sărbătorile de iarnă vor găsi în casă nouă cele 30 de familii cărora le-au fost repartizate locuințele ANL. Luni, 4 decembrie, Primăria Sighet a predat cheile celor 10 garsoniere și 20 de apartamente noilor locatari ai blocului de pe strada Făget, din zona Fuchs.
„Este un moment important, având în vedere că cerința de locuințe este una foarte mare și sunt oameni care au depus dosare pentru a obține o locuință ANL. Le doresc să se bucure de tot confortul și le dau asigurări că se lucrează în continuare pentru ca această zonă să devină una funcțională, modernă și atractivă.” a precizat primarul Vasile Moldovan.
Edilul a dat asigurări că administrația locală face eforturi pentru ca în cel mai scurt timp să poată preda și locuințele sociale din zonă.