La sfârșitul săptămânii trcute polițiștii din Sighetu Marmației au acționat, în sistem integrat împreună, cu cei ai Secției 6 Poliție Rurală Sarasău, jandarmi și polițiști de frontieră, pentru prevenirea și combaterea oricăror incidente care ar putea afecta siguranța și liniștea comunității.
În cadrul activităților au fost legitimate 29 de persoane și au fost oprite pentru control mai multe autoturisme, scopul fiind acela de a depista și scoate din trafic persoanele care pot pune în pericol siguranța traficului rutier.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest și drug-test. Astă-noapte, în jurul orei 00:30, polițiștii au oprit un autoturism condus pe strada Corbului, din municipiu. La volan a fost identificat un tânăr de 25 de ani, iar testarea cu aparatul drug-test a relevat posibila prezență în organism a unor substanțe interzise. Acesta a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice, iar polițiștii continuă cercetările în vederea documentării stării de fapt. Pe parcursul acțiunii au fost constatate abateri la regimul circulației pe drumurile publice pentru care au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale.
De asemenea, în cadrul acțiunii au fost verificate nouă persoane aflate sub măsura arestului la domiciliu și au fost desfășurate activități în cadrul a cinci dosare electronice de supraveghere.