Compania Națională Poșta Română atrage atenția că, în ultima perioadă, s-au intensificat acțiunile de phishing care folosesc numele Companiei în mesajele transmise prin SMS ori pe e-mail. Prin acestea, infractorii cibernetici atentează la conturile și la datele personale ale oamenilor.
De exemplu, de pe un număr de telefon de România, se trimite un SMS prin care destinatarului i se aduce la cunoștință faptul că trebuie să i se livreze un colet, dar adresa este incorectă.
Se indică un link care are în componență cuvintele ”posta”/”post” și/sau ”romana”. După accesarea link -ului, sunt solicitate date personale – adresă poștală, de e-mail, număr de telefon și se generează o interfață de plată asemănătoare oricărui alt portal, specific plaților pe internet. Prin această interfață este solicitată o sumă simbolică.
După completarea datelor cerute de interfață – număr card, data expirării, titular card, codul de siguranță – se primește un cod de la bancă. Sub această interfață sunt hackerii care introduc datele cardului în aplicația Apple Pay, sustrăgând, astfel, banii.
Sunt folosite chiar expresii de siguranță folosite de bănci, în general, de genul: ”nu comunica nimănui…”.În momentul în care se introduce codul transmis de bancă (în unele cazuri sunt transmise mai multe coduri, în mesaje repetate), banii de pe card dispar.
„Poșta Română operează exclusiv cu site-ul său oficial: www.posta-romana.ro şi pe pagina oficială de Facebook: Compania Naţională Poşta Română. Orice altă variantă de nume de website, care ar putea părea oficial şi real, nu aparține companiei noastre şi nu trebuie accesat.” transmit reprezentanții companiei.
- Nu deschideți acel mesaj și să îl marcați ca spam;
- Nu accesați link-ul!
- Rețineți: Compania Națională Poșta Română comunică doar prin intermediul adreselor oficiale de e-mail (suportclienti@posta-romana.ro, noreply@posta-romana.ro). Poșta Română nu solicită clienţilor să furnizeze date cu caracter personal, informaţii bancare confidenţiale referitoare la conturile personale, numere de card sau coduri PIN şi nici efectuarea de plăţi online ale unor taxe vamale;