Responsabilitatea la volan este esențială pentru evitarea tragediilor pe șosele.Conducerea cu respectarea regulilor este un act necesar și un mod de a proteja viețile celor care se află pe drumurile publice.
Întrucât pericolul vitezei excesive este uneori neglijat, iar acest tip de conduită la volan poate avea un impact devastator asupra siguranței participanților la trafic, polițiștii acționează și în această săptămână, zilnic, cu aparatura radar din dotare, pe anumite tronsoane de drum. În zonele cu risc rutier ridicat, acțiunile sunt organizate în sistem cascadă.
Totul are o limită, inclusiv viteza! Polițiștii subliniază faptul că singurul scop al acestor acțiuni este prevenirea unor incidente, însă în situația în care sunt constatate abateri, vor fi dispuse măsuri legale.
Săptămâna trecută din cele 106 sancțiuni aplicate în cadrul unor acțiuni similare, 80 au fost în cazul în care șoferii ai fost depistați în timp ce au apăsat prea tare pedala de accelerație. 13 dintre aceștia au rămas pietoni.