Nerespectarea regulilor de circulație, atât de către șoferi cât și de către pietonigenerează producerea de tragedii. Întrucât reprezintă o categorie vulnerabilă de participanți la trafic, pietonii ar trebui să fie extrem de atenți, mai ales în această perioadă când anumite tronsoane de drum sunt aglomerate. Ieri, 16 decembrie, trei pietoni au ajuns la spital ca urmare a accidentelor de circulație în care au fost implicați. Doi dintre aceștia erau angajați în traversare neregulamentară.
În Baia Mare, pe strada George Coșbuc, o femeie de 70 de ani, în timp ce ar fi traversat strada prin loc nepermis, ar fi fost surprinsă și accidentată de către un autoturism, condus de un tânăr de 34 de ani.
Tot în Baia Mare, la intersecția străzii Cuza Vodă cu bulevardul Decebal, o femeie în vârstă de 50 de ani, care s-ar fi aflat în traversarea neregulamentară a străzii, ar fi fost surprinsă și accidentată de un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 26 de ani.
Și polițiștii din Baia Sprie efectuează cercetări ca urmare a producerii unui accident de circulație pe strada Gutinului. Din verificările efectuate a reieșit că un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, ar fi surprins și accidentat o femeie de 54 de ani, în timp ce ar fi traversat regulamentar partea carosabilă, pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător.
Toate cele trei victime au fost transportate la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale.Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în toate situațiile.
Sub coordonarea procurorului, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
”Este o perioadă aglomerată. Recomandăm șoferilor să adopte prudență în trafic, să circule cu viteză redusă și să mărească distanța între autovehicule! Pietonilor le recomandăm să sporească atenția și să traverseze strada doar prin locuri special amenajate, după o asigurare temeinică!” transmite IPJ Maramureș.