Data de 27 ianuarie a fiecărui an marchează Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului[1]. Genocidului nazist i-au căzut victimă milioane de oameni din cauza rasei, naționalității sau a ideologiei politice. Puțini însă cunosc că printre victime s-au numărat și mii de Martori ai lui Iehova care au suferit pentru credința lor creștină.
Cunoscuți pe atunci ca Studenți în Biblie, Martorii lui Iehova au fost „singura grupare din timpul celui de‑al Treilea Reich persecutată exclusiv pe criterii religioase”. (Prof. Robert Gerwarth[2]) Potrivit istoricului Christine King, naziștii i-au catalogat pe Martorii lui Iehova „dușmani [ai Statului], din cauza refuzului [categoric] de a accepta chiar și lucruri minore ale național-socialismului, care contraveneau credinței lor”.[3]
Datorită conștiinței lor religioase, Martorii erau neutri din punct de vedere politic și refuzau să folosească salutul „Heil Hitler”, să se implice în acțiuni rasiste și violente sau să se înroleze în armata germană. În plus, doamna King a adăugat: „În publicațiile lor, ei făceau cunoscute pe scară largă nelegiuirile acelui regim, inclusiv atrocitățile comise împotriva evreilor”.[4]
Martorii lui Iehova au fost printre primii deținuți trimiși în lagăre de concentrare. Aici erau obligați să poarte pe uniforma de deținut un semn de identificare simbolic, un triunghi violet. Dintre cei aproximativ 35 000 de Martori din țările europene ocupate de naziști, peste o treime au fost persecutați direct. Majoritatea au fost arestați și închiși. Sute de copii au fost plasați în case ale naziștilor sau în centre de reeducare. Aproximativ 4 200 de Martori au fost trimiși în lagăre de concentrare. Prof. DetlefGarbe a scris: „Scopul era exterminarea acestui grup religios: trebuia să nu mai existe niciun Martor în Germania”.[5] Aproximativ 1 600 de Martori au murit, dintre care 370 au fost executați.[6]
Obsedați de ideea știrbirii integrității ferme a Martorilor, naziștii au intensificat atacul psihologic și le-au făcut o ofertă extraordinară: fiecare Martor putea să-și cumpere libertatea. Prețul era semnarea renunțării la credință. Declarația-standard (Erklärung), introdusă în 1938, prevedea ca persoana să renunțe la credința sa, să-i denunțe pe ceilalți Martori, să recunoască guvernul nazist drept cea mai mare autoritate și să-și apere Patria cu arma în mână. Comandanții închisorilor sau ai lagărelor se foloseau deseori de tortură sau de privațiuni pentru a‑i face pe Martori să semneze. Potrivit Prof. Garbe „foarte puțini au semnat” dezicerea de la credința lor.[7]
Doamna Geneviève de Gaulle, nepoată a generalului Charles de Gaulle și membră a Rezistenței France, a spus următoarele despre prizonierele Martore închise în lagărul de la Ravensbrück: „Ceea ce am admirat mult la ele a fost faptul că ar fi putut să plece oricând, fiind suficient să semneze renunțarea la credință. … De fapt, aceste femei, care păreau atât de slăbite și de epuizate, au fost mai puternice decât SS-iștii, care aveau de partea lor puterea și toate mijloacele. Martorele aveau forță proprie, iar tăria voinței lor nu putea fi învinsă de nimeni”.[8] Martorii lui Iehova nu au făcut niciun compromis în fața intimidărilor naziștilor. Iar aceasta este într-un contrast izbitor cu conformismul majorității oamenilor la ideologia nazistă, înainte și după Holocaust. Poziția fermă de respingere a rasismului, a naționalismului extrem și a violenței – iată câteva idei la care societatea contemporană poate reflecta cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.
Prin amabilitatea Organizației Religioase „Martorii lui Iehova” din România.
