Weekend-ul acesta, la Sighetu Marmației, va avea loc cea de-a 8-a ediție a Școlii Libertății, organizată de Institutul pentru Libertate și Democrație din România, în parteneriat cu Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate din Germania.
Evenimentul face parte din programul Flacăra Libertății, dedicat formării și promovării în societate a unei conștiințe civice, în spiritul valorilor fundamentale ale libertății și democrației.
În perioada Regimului totalitar, sute de mii de cetățeni au fost arestați, zeci de mii au fost executați sau și-au găsit sfârșitul în închisori comuniste. Misiunea Școlii Libertății este de a lansa un îndemn la reflecție asupra lecțiilor trecutului și de a lansa un apel la responsabilitatea apărării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățeanului și promovarea valorilor democratice.
În cadrul ediției din acest an a Școlii Libertății, reperele istorice vor fi îmbinate cu perspectiva științifică și academică, realizând o analiză comparativă a celor mai opresive regimuri totalitare. Programul include vizitarea Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței, a Casei Memoriale Elie Wiesel – Muzeul Culturii Evreiești din Maramureș precum și organizarea unei conferințe cu tema: “Secolul XX: între democrație și totalitarism”.
Conferința va avea loc sâmbătă, 17 mai, începând cu ora 10.00, în incinta Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței din Sighetu Marmației, str. Corneliu Coposu nr.4.