În spatele promisiunii unui câștig mare de bani, în timp scurt, se ascunde o înșelăciune! Acesta este avertismentul polițiștilor de investigare, care au întocmit un dosar penal şi fac cercetări, după ce o femeie a fost indusă în eroare de peroane necunoscute.
Acestea ar pretins că sunt reprezentanţi ai unei companii de investiţii. Cu scopul de a investi în acţiuni, victima ar fi fost determinată să efectueze două tranzacţii, în valoare de 13.000 de lei.
În speranța unor câștiguri mari, într-un timp scurt victimele pierd sume importante de bani. Însă, este important de ştiut că niciodată companiile de investiții nu-și „racolează” potențialii investitori prin apeluri telefonice.
Și în acest caz, polițiștii recomandă oamenilor să nu instaleze aplicații pe telefon la solicitarea persoanelor străine, să nu ofere datele personale și financiare persoanelor străine și sub nicio formă să nu transfere bani, înainte de verifica informaţiile transmise, contactând direct instituţiile implicate.
Iar dacă devin victimele unei astfel de înșelăciuni, să sesizeze de îndață Poliția!