Asociația „Aripi pentru Îngeri” din Țara Lăpușului și Consiliul Judeţean Maramureş au pus bazele proiectului ,,Prima vacanță la mare”, în cadrul căruia, 10 copii cu rezultate școlare bune vor ajunge pe litoral și vor participa la nenumărate activități interactive.
Una dintre activitățile organizate de Asociația Aripi pentru Îngeri a fost o vizită la Parlament.
„M-am bucurat să-i întâlnesc pe copii și pe reprezentanții asociației. Am avut discuții foarte consistente despre societate, economie și mediu. La întâlnire a participat Anca Hendea, secretar de stat în Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Fiind profesoară și fost inspector școlar general, doamna Hendea este foarte apreciată de către copiii din Maramureș.” a precizat deputatul PNL de Maramureș, Florin Alexe.
În cadrul proiectului, elevii vor participa la cursuri și activități de educație financiară, protejarea mediului și promovarea culturii.