Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, anunță că proiectul drumului expres Baia Mare – Satu Mare avansează lent, iar pentru a putea continua demersurile, trebuie obținute mai multe avize și rezolvate diverse documentații.
Anunțul a fost făcut în urma unei întâlniri cu proiectantul, administratorul public al județului și angajații din Direcția Tehnică. Gabriel Zetea a mai spus că va avea noi înâlniri pentru a găsi soluții și pentru a face toate demersurile necesare în vederea obținerii finanțării.
”Drumul expres Baia Mare – Satu Mare este unul dintre proiectele prioritare pentru dezvoltarea infrastructurii județului, dar sunt încă foarte multe de făcut pentru ca acesta să poată să ajungă la ceea ce ne dorim cu toții: la un drum în șantier!” a mai punctat președintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea.