Deficitul de personal din centrele sociale și siguranța angajaților au fost principalele teme puse pe masa Comisiei de Dialog Social Maramureș, în cadrul ședinței organizate la Instituția Prefectului – Județul Maramureș.
La întâlnire au participat prefectul Florian Salajeanu, președintele Consiliului Județean Maramureș Gabriel Valer Zetea și subprefecta Eniko Krizsanovszki, alături de membrii comisiei și reprezentanții instituțiilor implicate.
Ordinea de zi a cuprins: analiza situației actuale a sistemului de asistență socială, problemele de personal și condițiile de muncă, siguranța angajaților, aspecte bugetare și salariale, precum și propuneri pentru consolidarea dialogului social și identificarea unor soluții comune.
Discuțiile au vizat situația din cadrul Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș, unde lipsa numărului necesar de lucrători în centrele cu beneficiari pune presiune majoră pe personal, generează riscuri de securitate și poate conduce la incidente grave. Au fost semnalate dificultăți privind respectarea normelor SSM, volumul de muncă ridicat, dar și întârzieri sau probleme legate de drepturile salariale, fiind solicitată completarea urgentă a schemelor de personal.
Cartel ALFA – filiala Maramureș, a cerut măsuri concrete și intervenții rapide la nivel local pentru protejarea angajaților și funcționarea normală a serviciilor sociale.
Obiectivul stabilit: decizii administrative și bugetare imediate pentru deficitului de personal, creșterea siguranței la locul de muncă și asigurarea unor servicii sociale eficiente pentru beneficiari.

