Sigheteanca Daniela Onița Ivașcu este noul director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Maramureș. Aceasta preia funcția de la șefa Serviciului de Înregistrare Sistematică Elena Mihaela Soponar, care a fost director interimar după pensionarea fostului director, Ovidiu Ștefan, care a ocupat funcția în perioada 2013–2025.
”Pentru mine, această numire este mai mult decât o reușită profesională, este o promisiune pe care o fac public: că voi munci cu seriozitate, onestitate și respect față de oameni, punând în slujba tuturor întreaga experiență dobândită ca și avocat și nu în ultimul rând ca și viceprimar al Municipiului Sighet. Îmi doresc o colaborare sinceră și deschisă cu toți colegii mei din ANCPI și implicit din OCPI Maramureș, cu instituțiile publice județene și nu numai, notari, avocati, magistrati și nu în ultimul rând ingineri experti.Maramureșenilor vreau să le spun din inimă: voi fi aici pentru voi. Voi asculta, voi încerca să înțeleg și voi face tot ce ține de mine pentru ca OCPI Maramureș să fie o instituție deschisă, și aproape de oameni. Privesc acest mandat cu emoție, responsabilitate, curaj, determinare și recunoștință. Știu că drumul nu va fi ușor, dar știu și că, atunci când lucrezi cu profesionalism lucrurile bune se întâmplă”, a precizat Daniela Onița Ivașcu la preluarea funcției.
Daniela Onița-Ivașcu este avocat în cadrul Baroului Maramureș din anul 2002 și fost viceprimar al municipiului Sighetu Marmației.

