Ambasada României în Statele Unite ale Americii anunţă că, până la 31 martie, vor fi comunicate toate datele pentru obţinerea autorizaţie electronice pe baza căreia se va putea circula după intrarea în Programul Visa Waiver. Autorizaţia va fi valabilă 2 ani şi va permite intrări multiple în scop turistic sau de afaceri, dar care să nu depăşească 90 de zile.
Potrivit Ministerului de Externe, decizia privind includerea României în Programul Visa Waiver va determina reducerea costurilor financiare şi de timp pentru turişti.
Astfel, procedura de solicitare şi obţinere va fi înlocuită de obţinerea unei autorizări de călătorie on-line emise de sistemul electronic al SUA (Electronic System for Travel Authorization/ESTA).
Costul unei autorizaţii ESTA este de 21 USD, faţă de 185 USD pentru o viză B1-B2, iar valabilitatea autorizaţiei este de doi ani, pentru intrări multiple. Cetăţenii care deţin o viză valabilă B1-B2 pot călători cu aceasta în SUA, fără a mai fi necesară obţinerea autorizaţiei ESTA.
România devine al 43-lea stat inclus în Programul Visa Waiver şi primul din regiunea Mării Negre.