O nouă prelevare de organe și țesuturi la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare
La Spitalul Județean de Urgență "Dr Constantin Opriș" Baia Mare s-a realizat o nouă prelevare de organe şi ţesuturi. Familia unui pacient de 51 de ani, decedat în urma unui…
Curățenie de primăvară și lucrări de covoare asfaltice pe drumurile județene
Consiliul Județean Maramureș a demarat, prin Societatea Drumuri și Poduri S.A., o acțiune amplă de curățare a drumurilor județene, încă de la sfârșitul lunii februarie. Până la data de 15…
Maramureșenii pot fi primiți în audiență la Avocatul Poporului
Reprezentantii Institutiei AvocatuI Poporului și ai Avocatului Copilului, Biroul Teritorial Cluj, vor acorda audiențe cetățenilor judetului Maramureș, miercuri, 6 aprilie, între orele 11.00 - 13.00. Audiențele vor avea loc la…
Directoarea administrativă a Spitalului Judeţean din Baia Mare, cercetată pentru fals în înscrisuri oficiale
Directoarea administrativă a Spitalului Judeţean din Baia Mare, Mihaela Simona Cremene, a fost reţinută pentru 24 de ore, după ce procurorii au făcut percheziţii la domiciliul ei. Ea este cercetată…
Atenționare hidrologică pentru râurile din Maramureș
În intervalul 31 martie, ora 22:00 – 4 aprilie, ora 12:00, spațiul hidrografic Someș-Tisa intră sub incidența codului galben hidrologic. Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Tisa - sectorul aval…
Acces gratuit în muzee pentru refugiații ucraineni
Din dorința de a le face cât mai plăcută șederea în județul nostru, muzeele din subordinea Consiliului Județean Maramureș oferă acces gratuit refugiaților ucraineni, care au ocazia de a explora…
Ionel Bogdan: Modernizăm infrastructura de sănătate
Aleșii județeni au votat favorabil proiectul care prevede instalarea unui sistem de detectare a concentrației de oxigen și modernizarea infrastructurii electrice și de fluide medicale în cadrul Spitalului Județean de…