Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni dimineață o atenționare meteo de precipitații moderate cantitativ, depuneri de polei și intensificări ale vântului pentru mai multe zone din țară.
Astfel până marți la ora 18:00 aria precipitațiilor va fi în extindere treptată începând din vest. Va ninge și se va depune strat de zăpadă, pe parcursul zilei de luni în zona Munților Apuseni și în jumătatea de nord a Carpaților Orientali, iar în noaptea de luni spre marți și în restul zonei montane, precum și în regiunile intracarpatice. Izolat în zona de munte se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp. În regiunile sudice și estice, în noaptea de luni spre marți, pe arii restrânse vor fi depuneri de polei.
Temporar vântul va prezenta intensificări la munte, cu precădere în zona înaltă, unde vor fi rafale în general de 60…80 km/h viscolind zăpadă. Vântul se va intensifica și în zonele joase de relief, cu viteze mai mari pe parcursul zilei de marți.