Comuna Ieud va avea un centru de zi pentru copii. Investiția va fi realizată cu banii obținuți de primărie în cadrul unui proiect PNRR.
Contractul de finanțare a fost semnat recent de primarul Nicolae Traian David, în prezența ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero.
Noul centru de zi pentru copii va fi construit în locul fostei școli din Plopșor. Clădirea va fi complet reabilitată și utilată.
În cadrul programului, centrele de zi pentru copii aflați în situație de risc de separare de părinți, pentru copii cu dizabilități sau pentru consiliere și sprijin sunt gândite să suplinească familia pe timpul zilei. În aceste centre, copiii vor putea să-și facă temele, să participe la activități de recreere, socializare, educație sau consiliere psihologică.