Pentru siguranța participanților la traficul rutier se vor executa în perioada 15 noiembrie – 8 decembrie, în intervalul orar 9.00 -16.00, pe DN18, în Pasul Gutâi, urcarea din orașul Baia Sprie în pasul montan, lucrări de îndepărtare a copacilor care se pot prăbuși pe partea carosabilă în condiții meteorologice nefavorabile, informează Prefectura Maramureș.
Potrivit instituției, arborii identificați au fost marcați și au fost obținute autorizațiile necesare pentru efectuarea lucrărilor de exploatare și îndepărtare de către operatorul economic, fără a pune în pericol participanții la trafic.
Circulația rutieră va fi dirijată pe perioada executării lucrărilor pe DN18, în Pasul Gutâi cu palete de către angajații Secției de Drumuri Naționale Baia Mare și operatorul economic, care vor fi sprijiniți de către polițiști din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Maramureș. De asemenea, vor fi instalate panouri de avertizare în zonă pe perioada executării lucrărilor de îndepărtare a arborilor.
„Având în vedere că există posibilitatea restricționării traficului rutier în pasul montan pe perioade scurte de timp, recomandăm conducătorilor de autovehicule următoarele rute alternative pentru a se deplasa în Maramureșul istoric: E58, Baia Mare – Seini – Livada – DN19, Negrești Oaș – Huta Certeze – Remeți – Săpânța – Sighetu Marmației – DN18, Vișeu de Sus – Borșa pentru autovehicule/camioane de mare tonaj și transport internațional de marfă DN18 Baia Mare – Baia Sprie – DJ 184 Cavnic –DJ109F Ocna Șugatag – Ferești pentru autoturisme și autovehicule cu tonaj până la 7,5 tone.” transmit reprezentanții Prefecturii.