După o pauză de trei ani cauzată de pandemie, unul dintre cei mai mari organizatori de congrese din lume a ales din nou orașul Negrești-Oaș pentru a găzdui evenimentul său global de trei zile, respectiv congresul regional din 2023, intitulat „Fiți răbdători!”.
Înainte de 2019, în timpul verilor, locuitorii din Negrești-Oaș erau obișnuiți să îi vadă aproape în fiecare sfârșit de săptămână pe Martorii lui Iehova și invitații acestora care traversau orașul în zilele de vineri, sâmbătă și duminică pentru a participa la congresele anuale. În 2020, pandemia a întrerupt acest obicei, întrucât Martorii lui Iehova și-au anulat la nivel globalevenimentele ținute cu prezență fizică. Atât întrunirile săptămânale, cât și congresele au fost organizate online, în peste 500 de limbi. Dar, cu începere din 23 iunie 2023, Martorii s-au întrunit din nou la Sala de Congrese din Negrești-Oaș, unde au fost organizate deja opt congrese regionale, exclusiv pentru auzitori.
Însă, congresul de la începutul lunii septembrie va fi organizat exclusiv în Limbajul Semnelor Românesc. La acesta vor asista atât persoane cu deficiențe de auz, cât și auzitori care au învățat limbajul semnelor, de pe tot teritoriul României, prezența estimată fiind de aproximativ 400 de persoane. Pe parcursul celor trei zile de program vor fi prezentate 49 de discursuri în limbajul semnelor și aproximativ 60 de materiale video traduse in limbajul semnelor românesc, special pentru pentru persoanele cu deficiențe de auz din România.
„Oricât de mult ne-au plăcut comoditatea și calitatea congreselor noastre virtuale, nimic nu poate înlocui faptul de a fi împreună în grupuri mari”, a spus Domnul Ionuț Moraru, purtător de cuvânt al Martorilor lui Iehova pe România. „Deși congresele regionale ținute online au ajuns la milioane de oameni de pe tot globul și ne-au păstrat comunitățile în siguranță, dorim foarte mult să ne bucurăm din nou de compania prietenilor noștri cu ocazia acestor evenimente mari.”
În cadrul seriei de congrese din 2023 cu tema „Fiți răbdători!”vor fi organizate la nivel global în jur de 6 000 de congrese. Doar în România, au fost organizate36de congrese, în 15 localități. De vineri până duminică, cele șase sesiuni ale congresului vor analizavirtutea răbdării șivor scoate în evidență valoarea acesteia în zilele noastre, prin intermediul unor exemple biblice. La finalul sesiunii de sâmbătă dimineață va avea loc un botez în direct, iar în cadrul sesiunilor de după-amiază din zilele de sâmbătă și duminică va fi prezentată o producțievideo specială,în două părți.
„Răbdarea este o calitate frumoasă, pe care toți creștinii doresc să o arate în viața lor de zi cu zi”, a spus domnulIonuț Moraru. „Totuși, în pofida bunelor noastre intenții, păstrarea răbdării în fața numeroaselor provocări ale vieții poate fi o luptă zilnică. Faptul de a analiza timp de trei zile diverse aspecte ale răbdării va fi un lucru foarte oportun pentru fiecare dintre noi.”
De mai bine de 100 de ani, Martorii lui Iehova țin congrese publice pe stadioane sau arene, în centre de congrese și teatre din întreaga lume. După ce în 2022 și-au reluat întrunirile în persoană ținute în număr mic, precum și serviciul public, vara lui 2023 marchează prima ocazie de a se întruni în număr mare la congresele regionale ținute pe tot globul de la ridicarea restricțiilor din perioada pandemiei.
Comunicat de presă