Duminică, 27 august, comuna Bogdan Vodă va fi în sărbătoare. Localnicii, turiștii, dar și toți cei îndrăgesc tradițiile și folclorul maramureșean sunt invitați la Festivalul „Cuhea Voievodală”, care ajunge anul acesta la cea de-a zecea ediție.
Festivalul va debuta la ora 13:00, cu o scurtă paradă a portului popular, în centrul localității, după care, pe scenă, va avea loc deschiderea oficială, în prezența autorităților locale și a invitaților.
Ulterior, scena va aparține grupurilor folclorice și artiștilor invitați, printre care: Ansamblul „Voievozii” Bogdan Vodă, Voichița Nemeș, Maria Coman, Anda Horoba și Frații Chindriș, Elena Negru, Bogdan și Victoria Bizău, Silvia Timiș, Livia Perța, Adrian Bența, Iulia Bucur, Florentina Vlad, Deți Iuga, Lavinia Goste și Marius Zorilă.
Pe lângă ritmurile muzicii folclorice, organizatorii festivalului au pregătit și un program special pentru tineret. Astfel, seara, pe scenă va urca Whats`up!
Evenimentul se va încheia cu un spectaculos foc de artificii.