În ședința de ieri, 17 august, a Consiliului Județean au fost aprobate documentațiile pentru cele patru parcuri de specializare inteligentă: Baia Sprie, Fărcașa, Șomcuta Mare și Târgu Lăpuș. Ele vor fi depuse astăzi, la deschiderea apelulului de finanțare pe programul POR pentru Regiunea de Nord-Vest. În total, e vorba de peste 74 milioane de euro, sumă care cuprinde și banii pentru infrastructură, dar și ajutorul de stat pentru instalarea antreprenorilor care investesc în aceste parcuri.
Practic, prin aceste proiecte, se rezolvă problema infrastructurii în fiecare parc industrial, asigurându-se toate facilitățile pentru cei care vor investi în Maramureș: rețele de apă și de canalizare, gaz și curent electric, drumuri de acces pentru fiecare parcelă. Ca urmare aunei selecții, fiecare antreprenor poate beneficia de ajutor de stat de maxim 60% din valoarea investiției pentru construcții și dotări în Parcul Industrial, dar nu mai mult de 2,5 milioane de euro.
„Consider că, prin depunerea spre finanțare a proiectelor pentru parcurile industriale de specializare inteligentă, am pus piatra de temelie pentru dezvoltarea pe termen lung a județului nostru, care va aduce bunăstare pentru maramureșeni, aici, acasă.” – a spus Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.
.