Cu ocazia zilei de 1 Iunie, Primăria și Centrul Cultural Sighetu Marmației pregătesc o surpriză plăcută tuturor copiilor din oraș.
Joi, 1 iunie, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, începând cu ora 13:00 în Parcul Grădina Morii vor avea loc activități cultural artistice și sportive pentru toate gusturile și pentru toate vârstele.
Potrivit reprezentanților primăriei, de ziua lor, copiii se vor bucura de parada mascotelor Disney, de spectacole de muzică ușoară și populară, dar și de o serie de activități menite să coloreze cea mai veselă zi din an.
O întâlnire specială și foarte apreciată de copii va fi cea cu Campioanele României la handbal, dar și cu un magician haios și foarte talentat. Copiii vor fi invitați să se înscrie la concursul ”Desene pe asfalt”, iar talentul și implicarea lor nu va rămâne nerăsplătită.
Mult îndrăgitele autospeciale ale forțelor de ordine și de intervenție prezente în orașul nostru au spus DA invitației și vor fi prezente pe Aleea Grădina Morii pentru a fi “luate cu asalt” de sărbătoriții zilei.
Spectacolele, activitățile sportive, jocurile copilăriei și nu numai, vor însufleți orașul și îi vor bucura pe cei mici dar si pe adulții cu suflet de copil.