Se anunță un sfârșit de săptămână plin de sport pentru Clubul Sportiv Scolar și Clubul Sportiv Municipal Sighetu Marmației.
Sâmbătă, echipa de baby-baschet, antrenată de Emil Kosztelnik, va participa la campionatul Ungariei, la o nouă etapă, iar atleții CSȘ Sighet, coordonați de antrenorii Melinda Oros si Gabriel Axeniuc, vor participa la Cluj, la un concurs de atletism.
Și boxerii din cadrul Clubului Sportiv Școlar Sighetu Marmatiei vor fi ocupați weekend-ul aceasta. Alături de antrenorii Adi Ștețca și Adi Bohotici vor organiza un sparing cu sportiviii de la C.S. MANU BOX – BAIA-MARE, iar în cateva zile se vor deplasa la o nouă competiție națională.
Sâmbătă, de la ora 11:00, în sala de sport a Liceului Tehnologic Forestier, echipa de volei CSM Sighetu Marmației, antrenor Attila Zoltan, va disputa o nouă etapă din cadrul Campionatului Național de volei Divizia A2 Vest, jucând împotriva celor de la ProVolei Arad.
Duminică, de la ora 11:00, echipa de volei a Clubului Sportiv Școlar Sighetu Marmatiei, antrenată de Attila Zoltan, va disputa o nouă etapă din cadrul CN de junioare, jucând acasă cu echipa similară a CSȘ Lugoj. Meciul se va juca în sala de sport a Liceului Tehnologic Forestier.