Autoritățile județene urmează să construiască prima parcare la drum județean, din Maramureș. Proiectul a fost aprobat în ședința de miercuri, 14 decembrie.
Parcarea, în suprafață totală de 2323 mp, va fi construită pe DJ 186, în comuna Rozavlea. Aici vor fi amenajate 18 spații de parcare, dintre care 15 spații vor fi pentru autoturisme, 2 spații pentru autocare și un spațiu pentru persoane cu dizabilități.
Parcarea va fi dotată și cu grupuri sanitare, spațiu de joacă pentru copii, pistă de cicliști, spațiu de relaxare pentru cicliști și pentru conducătorii auto și stații de electrice de încărcare a vehiculelor.
Durata de implementare a proiectului este de 24 luni, din care în 12 luni vor fi realizate lucrările de execuție. Valoarea totală a proiectului este de peste 5 milioane de lei.
„Acest proiect este absolut necesar pentru dezvoltarea județului nostru și având în vedere că este prima parcare de acest fel pe care o construim în Maramureș, trebuie să identificăm terenuri și în alte zone din județ, unde să realizăm parcări la drumurile județene.” a spus președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan.