În fiecare zi de marţi – 13 este marcată Ziua informării Preventive, derulată sub sloganul „Împreună pentru Siguranță”. Cu această ocazie, specialiști ai Inspecției de Prevenire și Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, din cadrul I.S.U. Maramureș, împreună cu mai mulți voluntari, vor desfășura o serie de activități de informare preventivă.
Astfel, pompierii vor avea întâlniri cu elevii, în cadrul unor lecții deschise, pe care le vor susține în unități de învățământ din municipiile Baia Mare și Sighetu Marmației, respectiv localitățile Budești, Coltău și Poienile Izei. Pe parcursul acestora, personalul I.S.U. Maramureș va prezenta informații referitoare la prevenirea situațiilor de urgență, respectiv la modul de comportare în cazul apariției unor situații de urgență.
De asemenea, pompierii și voluntarii vor fi prezenți în mai multe puncte de informare, organizate în centrele comerciale din Baia Mare, cu pliante pe teme de prevenire și comportament în situații de urgență.
Pentru mai multe informații utile, despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență, accesați portalul fiipregatit.ro.