În tradiția populară, sărbătoarea Sfântului Andrei, Andreiul sau Sânandreiul, celebrat în fiecare an pe 30 noiembrie, marca începutul iernii. Sărbătoarea mai poartă și numele de „Andrei-de-iarnă” sau „cap-de-iarnă” (început de iarnă).
Se spune că Sfântul Andrei este primul dintre apostolii care a propovăduit Evanghelia pe teritoriul Dobrogei, fiind considerat ca cel care a creștinat poporul român. Sărbătoarea Sf. Andrei concentrează o serie de obiceiuri, acte ritualice și practici magice, menite să aducă protecția și bunăstarea familiei și gospodăriei:
În tradiția românească, Sf. Andrei era considerat ”stăpânul lupilor”. În această zi se spune că lupii coboară din munte. Există credința că în această zi lupul capătă puteri neobișnuite, devine mai sprinten şi nimic nu scapă dinaintea lui, motiv pentru care românii țineau această zi pentru a-și apăra vitele din gospodărie de animalele sălbatice. Deși nu își poate mișca gâtul, se crede că de Sfântul Andrei lupul își poate vedea coada, de aici şi credinţa că în această zi „își vede lupul coada”.
Există credința că în noaptea de Sânandrei se deschid mormintele și se întorc spiritele morților (strigoii), care se iau la bătaie în locurile necurate – răspântii de drumuri, la hotare etc., folosindu-se de coasele și melițele furate din gospodării. Strigoii, spirite ale celor morţi, care din diverse motive n-au mai ajuns pe tărâmul de dincolo, în această noapte, devin periculoși, distrugători, aducând calamităţi, boli şi nefericire.
Pentru a se proteja și a proteja gospodăria de duhurilor rele, femeile atârnă cununi de usturoi și ung porţile, uşile şi ancadramentele ferestrelor, dar şi ușile grajdurilor cu usturoi zdrobit.
Tot în această zi nu era voie să fie folosit pieptenele, dinții acestuia fiind asemănați cu ghearele fiarelor. De Sf. Andrei animalele vorbesc. Credința spune că oamenii care le ascultă vor muri.
Noaptea de Sânandrei a fost întotdeauna în mentalitatea tradițională propice pentru descântece, vrăji și alte ”bozgoane”, care erau practicate în general de fete pentru a-și provoca destinul. Pentru a-și afla ursitul, fetele ajunau toată ziua, iar seara își pregăteau o turtă subțire, foarte sărată, făcută din apă neîncepută și făină de grâu și coaptă pe plita sobei. Jumătate o mâncau înainte culcare, iar cealaltă jumătate o puneau sub pernă alături de un fir de busuioc. Băiatul care venea în vis să-i aducă o cană cu apă ca să-și potolească setea urma să o ceară de nevastă în cursul anului. ”Doar dacă te măritai în anul respectiv visai”.
Un alt obicei folosit pentru aflarea ursitului era firul de busuioc sfințit ascuns sub pernă, astfel încât chipul bărbatului să le apară în vis. Nu doar fetele erau curioase să își afle ursitul. În ziua premergătoare de Sf. Andrei, feciorii care doreau să-şi cunoască ursita trebuiau să ajune şi să nu bea nimic. Seara îți prăjeau o felie de pâine pe care o mâncau unsă cu usturoi. O bucăţică din pâinea prăjită o puneau sub pernă şi se culcau. Dacă noaptea visau o fată, aceasta îi va fi viitoarea soţie.
În calendarul popular această zi deschide un șir de sărbători și motive de bucurie, toate fiind asociate zilelor lungi de iarnă, începuturilor noi și trecerii într-un an nou.
sursă: Muzeul Maramureșean
