O nouă ediție a Bursei locurilor de muncă pentru absolvenți va avea loc vineri, 14 octombrie. Acțiunea este organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş și se va desfășura în Baia Mare la Biblioteca Județeană ,, Petre Dulfu”, strada Independenței, nr. 4B, începând cu ora 8.30.
Agenţii economici participanţi la bursă, vor avea prilejul să-şi recruteze direct viitorii angajaţi, iar absolvenții oricărei forme de învățământ, promoția 2022, care încă nu și-au găsit un loc de muncă vor avea ocazia, de a discuta direct cu reprezentanții firmelor prezente și de a aplica pe locurile de muncă vacante.
Obiectivul principal al acestui eveniment îl constituie creșterea ratei de ocupare a tinerilor absolvenți, nefiind excluse și alte categorii de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă.