Pârtia Olimpică de schi de la Borșa a fost omologată de Federația Internațională de Schi și Snowboard, pentru două tipuri de competiții: slalom uriaș și slalom special, masculin și feminin, atât pentru copii cât și pentru adulți.
Primarul Ion Sorin Timiș spune că în sezonul care se apropie, vor fi organizate primele competiții pentru juniori. Cele pentru seniori, vor avea loc doar de anul viitor.
În 2021, în luna decembrie, după mulți ani de așteptare, a fost inaugurată oficial Pârtia Olimpică și Telegondola din Complexul Turistic Borșa. În valoare de 90 milioane de lei, pârtia reprezintă cel mai important proiect de investiții din România din acest domeniu, la ora actuală.