Aproximativ 700 de lămpi noi cu led vor fi montate pe mai multe străzi din Sighetu Marmației, în cadrul unui proiect depus de primărie prin Programul Administrarea Fondului pentru Mediu.
Scopul este reducerea costurilor la energie și eficientizarea sistemului de iluminat public. Noile dispozitive inteligente cu led au senzori care îi permit luminii să se aprindă și să se oprească pe baza datelor provenite de la aceștia. În plus, prin intermediul unei aplicații, va putea fi reglată puterea luminii.
Lămpile vechi, dar care sunt funcționale, vor fi folosite pentru alte străzi, acolo unde este nevoie. Cât despre restul străzilor din Sighet, care nu sunt incluse în această finanțare, primăria pregătește un alt proiect.
Noile lămpi moderne cu led vor fi amplasate pe străzile: Avram Iancu, Piața Ioan Mihalyi de Apșa, Piața Libertății, Bogdan Vodă, Piața 1 Decembrie 1918, Unirii, Dragoș Vodă, Traian, Basarabia, Piața 22 Decembrie, Iuliu Maniu, Gării, Titulescu, Nicolae Grigorescu, Mihai Viteazu, Alexandru Ivasiuc, Tudor Vladimirescu, Eroilor, Independenței, Gheorghe Doja, Gheorghe Șincai, Mihai Eminescu și Ștefan cel Mare.