Astăzi, 19 mai, intră în vigoare noile prevederi legale privind protecția animalelor, care stabilesc sancțiuni mai aspre pentru cei care comit orice act de cruzime sau violenţă asupra acestora.
Astfel, conform noilor prevederi, se dublează și chiar triplează cuantumul amenzilor contravenționale și limitele maxime ale pedepsei cu închisoarea.
- Se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor.
- Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă, în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înţărcare.
- Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă.
- De asemenea, se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă folosirea animalelor sălbatice aparţinând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare.
- Se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situaţii decât pentru imobilizarea acestora.
- Se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive și rănirea cu intenţie a animalelor.
- Totodată, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, schingiuirea animalelor, organizarea de lupte între animale sau cu animale și zoofilia.
Elementul de noutate adus de Legea 138/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004 este zoofilia, care a fost reglementată în dreptul național, reprezintă infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.