Peste 70 de militari cu 20 de echipaje de intervenție vor fi pregătiți să intervină în orice moment, pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor.
Pentru evitarea oricăror pericole sau situații de urgență, personalul din cadrul Inspecției de Prevenire vine în sprijinul cetățenilor cu măsuri de prevenire, ce trebuie respectate pe timpul desfășurării slujbelor religioase și nu numai:
- O mare atenție se va acorda lumânărilor și candelelor aprinse, care trebuie așezate pe suporturi incombustibile, supravegheate permanent și la final trebuie stinse;
- Căile de acces către lăcașurile de cult vor fi lăsate libere în permanență, pentru ca în caz de urgență să se poate ajunge în cel mai scurt timp;
- Pe timpul desfășurării slujbelor religioase, ușile de acces în lăcașurile de cult vor fi menținute deschise;
- În cazul producerii vreunui eveniment, păstrați-vă calmul și ajutați persoanele în vârstă și copiii din jurul dumneavoastră;