Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit astăzi pentru a discuta despre adoptarea și implementarea măsurilor necesare pentru sprijinirea refugiaților ucraineni din Maramureș.
În urma ședinței, membrii CJSU Maramureș, împreună cu președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, în calitate de vicepreședinte al CJSU Maramureș, au discutat și au dispus de urgență o serie de măsuri care vizează camparea refugiaților, hrana oferită acestora, precum și gestionarea urgențelor medicale care pot apărea în acest context.
O primă măsură este pregătirea de către Consiliul Județean Maramureș a unui fond de rezervă, în valoare de 5 milioane de lei, care va putea fi folosit în această situație de criză.
În ceea ce privește cazarea refugiaților, începând de astăzi, la Sighetu Marmației este pregătită o tabără pe stadionul municipal, unde vor fi instalate corturi de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș, special amenajate pentru camparea cetățenilor ucraineni. Această zonă va fi una de triere, urmând ca ulterior refugiații să fie duși spre spații de cazare adecvate împreună cu familiile lor.
Cazarea pentru cetățenii ucraineni, partea de alimentație, îmbrăcăminte, medicamente, produse de igienă, dar și alte produse care sunt absolut necesare pentru traiul zilnic, vor fi asigurate de Consiliul Județean Maramureș.
Pentru partea de cazare sunt peste 4000 de locuri identificate până în prezent.
Pentru gestionarea urgențelor medicale există deja un flux pregătit. Acestea vor fi preluate în primă fază de Spitalul din Sighetu Marmației.
Pentru o cât mai bună gestionare a situației actuale, la nivelul Consiliului Județean, a fost constituit un grup de lucru – o celulă de criză, care va intra în contact atât cu asociațiile nonguvernamentale, cât și cu restul factorilor interesați.
Ionel Bogdan, președinte Consiliul Județean Maramureș, a vorbit despre importanța sprijinirii cetățenilor ucraineni în contextul actual: ”Este foarte important ca România, Maramureșul, să sprijine refugiații, familiile, copii, nepoții care în această perioadă fie trec granița în România, fie sunt pe punctul de a o face.
Mă gândesc la familiile din Ucraina ca și la familiile noastre, de aceea consider că trebuie să fim alături de frații noștri de peste Tisa, să le întindem o mână de ajutor și să le oferim ceea ce putem, astfel încât să salvăm familiile ucrainene.
La nivelul CJ Maramureș am pregătit un fond de rezervă în valoare de 5 milioane de lei pe care vom putea să îl utilizăm în această situație de criză și sunt convins că dacă resursele nu sunt suficiente guvernul va sprijini și el.
După ședința CJSU vom avea o discuție și cu primarii din Maramureș, astfel încât să evaluăm la nivelul fiecărei Unități Administrativ Teritoriale resursele care pot fi disponibilizate pentru situația pe care o avem.
Totodată, voi lua legătura și cu Banca de Alimente. Sunt deja hypermarket-uri care și-au exprimat intenția de a sprijini acțiunile autorităților locale fie cu alimente, apă sau cu alte tipuri de produse, astfel încât să sprijinim oamenii care sunt într-o mare nevoie în acest moment.
Am văzut și mă bucur foarte mult că la nivelul județului Maramureș s-au constituit grupuri civile de către oameni din județ care vor să întindă o mână de ajutor ucrainenilor și care oferă spații de cazare pentru familiile de refugiați, lucru care demonstrează, încă o dată că Maramureșul are oameni cu suflet mare, care sunt alături de frații noștri de peste Tisa.
Îndemn maramureșenii la calm și le mulțumesc pentru tot sprijinul pe care sunt pregătiți să îl ofere vecinilor noștri de peste Tisa.
Suntem alături de familiile ucrainene, de ucrainenii din Maramureș, care au rude în Ucraina și îi asigur de tot sprijinul Consiliului Județean în aceste momente de cumpănă.”