Pensionarii cu venituri lunare cumulate de cel mult 3.000 de lei pot primi, în luna decembrie 2026, cea de-a doua tranșă a ajutorului financiar acordat de stat. Sprijinul este cuprins între 300 și 500 de lei, în funcție de veniturile fiecărui beneficiar, iar plata se va face din oficiu, fără ca pensionarii să fie nevoiți să depună cereri.
Prima tranșă a ajutorului financiar a fost acordată în luna mai, iar pentru cea de-a doua tranșă, eligibilitatea se stabilește în funcție de drepturile aferente lunii noiembrie 2026.
Măsura este prevăzută de Ordonanța de urgență nr. 23/2026 și se aplică pensionarilor din sistemul public, precum și celor din sistemul pensiilor militare de stat, aflați în evidența caselor teritoriale sau sectoriale de pensii.
Condiția principală pentru acordarea sprijinului este ca veniturile lunare cumulate ale unei persoane să nu depășească 3.000 de lei.
Valoarea ajutorului este stabilită în funcție de nivelul veniturilor. Astfel, pentru întregul an 2026, sunt prevăzute următoarele sume:
- pensionarii cu venituri de până la 1.500 de lei inclusiv beneficiază de un sprijin total de 1.000 de lei;
- cei cu venituri între 1.501 și 2.000 de lei primesc 800 de lei;
- pensionarii care au venituri cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei beneficiază de 600 de lei.
În luna decembrie va fi acordată cea de-a doua tranșă, după cum urmează: 500 de lei pentru persoanele cu venituri de până la 1.500 de lei, 400 de lei pentru cele cu venituri între 1.501 și 2.000 de lei și 300 de lei pentru pensionarii care încasează între 2.001 și 3.000 de lei.
Banii vor fi achitați de casele teritoriale și sectoriale de pensii, din oficiu. Astfel, pensionarii care îndeplinesc condițiile nu trebuie să depună cereri și nici alte documente pentru a beneficia de sprijin.
Ajutorul financiar este suportat de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și Serviciului Român de Informații.

