Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că a fost extras eșantionul de control aferent Campaniei 2026, urmând ca inspectorii instituției să efectueze verificări în teren pentru a stabili dacă fermierii respectă condițiile de eligibilitate și cerințele specifice intervențiilor pentru care au solicitat sprijin financiar.
În total, 14.802 fermieri au fost incluși în eșantionul de control. Verificările vor viza atât respectarea normelor de condiționalitate, cât și îndeplinirea obligațiilor aferente schemelor de plată solicitate.
Potrivit APIA, 11.025 de fermieri au fost selectați pentru controale în sectorul vegetal, pe o suprafață de aproximativ 1,61 milioane de hectare, iar 4.433 de fermieri vor fi verificați în sectorul zootehnic. Instituția precizează că o parte dintre beneficiari se regăsesc în ambele categorii, motiv pentru care totalul fermierilor verificați pe sectoare este mai mare decât numărul fermierilor distincți incluși în eșantion.
Conform procedurilor în vigoare, controalele clasice în teren pentru cererile de plată selectate trebuie finalizate până la data de 15 octombrie 2026. În cazul anumitor obligații sau cerințe specifice, verificările vor continua și în sezonul de iarnă sau în primăvara anului următor.
APIA atrage atenția că fermierii care refuză efectuarea controlului la fața locului de către inspectorii instituției riscă respingerea cererii de plată, în conformitate cu prevederile legislației aplicabile.
Reprezentanții agenției fac apel la colaborarea fermierilor pentru desfășurarea în bune condiții a acțiunilor de control și pentru verificarea respectării criteriilor de eligibilitate necesare acordării sprijinului financiar în cadrul Campaniei 2026.

