Probele scrise din cadrul examenului de Bacalaureat 2026 încep luni, 29 iunie, cu cea la Limba și literatura română. Conform calendarului examenului de BAC, publicat de ministerul Educației, marți, pe 30 iunie, candidații vor susține proba obligatorie a profilului. Astfel, absolvenții de la profilul real vor avea examen la Matematică, în timp ce elevii de la profilul uman vor susține proba la Istorie. Pe 2 iulie este programată proba la alegere a profilului și specializării. În funcție de filiera urmată, candidații pot opta pentru diferite discipline. La profilul real, cele mai frecvente opțiuni sunt biologia, chimia, fizica și informatica, iar la profilul uman elevii pot susține examen la geografie, logică, psihologie, economie sau sociologie, în funcție de specializarea urmată. Sesiunea probelor scrise se încheie pe 3 iulie, cu examenul la limba și literatura maternă, destinat absolvenților care au urmat studiile într-una dintre limbile minorităților naționale. Pe 7 iulie 2026 vor fi afișate rezultatele inițiale, pe 8-9 iulie 2026 se vor depune contestațiile; iar pe 13 iulie 2026 vor fi afișate rezultatele finale.
La sesiunea de Bacalaureat 2026 sunt așteptați aproape 131.000 de candidați. Dintre aceștia, aproximativ 116.000 fac parte din promoția curentă, iar aproape 15.000 provin din seriile anterioare. În funcție de rezultatele obținute la examenele susținute în anii trecuți și recunoscute de Ministerul Educației, unii absolvenți vor susține toate probele, în timp ce alții vor participa doar la cele pe care nu le-au promovat. Datele au fost centralizate și transmise de comisiile județene și de Comisia Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB).

