Maramureșul reconfirmă statutul său de una dintre cele mai apreciate zone turistice din România. Localitatea Bârsana a fost desemnată câștigătoare la categoria „Sate de poveste”, în cadrul galei naționale „Destinația Anului 2026”, organizată în 14 mai, la Cazinoul din Constanța.
Distincția obținută de Bârsana reprezintă o nouă recunoaștere a valorii patrimoniului cultural, spiritual și tradițional din Maramureș, localitatea fiind apreciată pentru autenticitatea arhitecturii maramureșene, peisajele spectaculoase și identitatea sa culturală bine conservată.
Pe podiumul categoriei „Sate de poveste”, locul al doilea a fost împărțit de Ciocănești și Viscri, în timp ce Saschiz s-a clasat pe locul al treilea.
Gala „Destinația Anului 2026” a reunit la Constanța reprezentanți ai administrațiilor locale, organizațiilor de management al destinațiilor și industriei ospitalității, evenimentul fiind considerat punctul culminant al uneia dintre cele mai importante competiții de promovare turistică din România.
Marele trofeu „Destinația Anului 2026 în România” a fost câștigat de Timișoara, care a obținut și locul I la categoria „Orașe care inspiră”, precum și locul al doilea la categoria dedicată promovării turistice. Rezultatele confirmă consolidarea orașului ca destinație urbană majoră după anul în care a fost Capitală Europeană a Culturii.
Succesul obținut de Bârsana aduce din nou Maramureșul în prim-planul turismului românesc și reconfirmă interesul tot mai mare al turiștilor pentru destinațiile autentice, în care tradițiile, spiritualitatea și patrimoniul local sunt păstrate vii.

