Aseară, în jurul orei 21.30, polițiștii băimăreni au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că a observat patru persoane care au încercat să spargă un garaj din spatele unui imobil de pe strada Victoriei.
Deplasați la fața locului, în imediata apropiere a locului indicat și în urma semnalmentelor oferite de către apelant, polițiștii au identificat patru bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 39 de ani din Baia Mare.
În urma investigațiilor efectuate, s-a stabilit că, cele patru persoane au sustras de pe un șantier aflat în lucru în zona Colegiului Tehnic Aurel Vlaicu din Baia Mare, mai multe cabluri electrice cu inserție de cupru.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Baia Mare, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.