România ar putea intra într-o criză politică majoră. Aproximativ 5.000 de membri ai Partidului Social Democrat sunt așteptați astăzi să voteze în referendumul intern, denumit „Momentul Adevărului”, în care se decide dacă PSD îi retrage sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan. Social democraţii au stabilit în unanimitate întrebarea decisivă pentru soarta Guvernului Bolojan:
„Având în vedere prăbuşirea economico-socială din ultimele 10 luni — cu recesiune, inflaţie, afaceri care se închid, şomaj, scăderea investiţiilor publice şi a nivelului de trai, în special pentru tineri, pentru pensionari şi categoriile vulnerabile — plus lipsa dialogului real în Coaliţie şi cu partenerii sociali: Consideraţi că PSD trebuie să îi retragă sprijinul politic prim-ministrului Ilie Bolojan?
Sorin Grindeanu a spus vineri la Sighetu Marmației, că mare parte dintre români consideră greșită direcția în care se îndreaptă țara noastră.
Conducerea PSD ia în calcul depunerea unei moțiuni de cenzură în cazul în care premierul Ilie Bolojan nu va face un pas în spate chiar și dacă va rămâne fără sprijin politic din partea social-democraților.

