Sâmbătă, 4 decembrie, cu ajutorul administrației locale Moș Nicolae va ajunge în comuna Giulești și va aduce daruri generoase pentru copiii cuminți și ascultători. Primarul Laurențiu Batin a pregătit și alte surprize atât pentru copii cât ci și pentru adulți.
”Moșul ne-a anunțat că va ajunge cu caleașca în comuna noastră în ziua de sâmbătă la ora 12.00. Ne-a mai spus că dorește să vă întâlnească atât pe voi, dragi copilași, cât și pe părinții voștri, îmbrăcați în costume tradiționale. De asemenea, Moșul a pregătit o surpriză atât pentru cei mici cât și pentru cei mari. Înainte de a vă împărți cadourile, l-a adus pe maestrul Ducu Bertzi, care o să vă încânte cu câteva colinde minunate. Trebuie să mai știți că la acest eveniment, televizat, pot participa și cei mari cu condiția să dețină certificatul verde prin care să ateste faptul că sunt vaccinați. Intrarea în curtea cu bradul împodobit se va face doar pe aleea de lângă școală, unde mai multe cadre medicale vor verifica aceste certificate, portul măștii fiind obligatoriu”, a declarat Laurențiu Batin, primarul comunei Giulești.
Tot sâmbata în Giulești va fi pornit și iluminatul ornamental de sărbători.